Kavarna este o mică localitate la Marea Neagră în regiunea Dobrudja aflată în Bulgaria având o populaţie de aproximativ 12.500 locuitori. Oraşul este situat la 48 km Nord de Varna, 49 Km de Dobrich, doar 12 km de pitorescul Cap Kaliakra şi 43 km de granita cu Romania,Vama Veche.Zona de Nord a oraşului este înaltă şi stâncoasă în timp ce sudul oraşului constă într-o excelenta plaja pitoreasca.Cele mai recente date istorice sunt din secolul 6 î.e.n si sunt legate de aşezarea Bizone populată de traci. Mai târziu, zona a fost dominată de greci şi tranformată într-o colonie greacă. În secolul 1 î.e.n oraşul a suferit de pe urma unui cutremur care l-a distrus aproape complet. Apoi a fost reconstruit şi inclus ca teritoriu al Imperiului Roman şi apoi al Bizanţului. După fondarea statului Bulgar in Peninsula Balcanică oraşul şi-a schimbat numele de mai multe ori. Astfel, s-a numit Karvouna, Karbona, Karnava şi în final Kavarna. Turcii l-au cucerit în 1393. Cu puţin înainte de eliberarea Bulgariei în 1878, oraşul a fost ars şi devastat. Oraşul Kavarna a fost încă o dată reconstruit şi a devenit un centru agricol si piscicol.În ultimii ani, Kavarna s-a transformat într-o excelentă locaţie de vacanţe, combinând confortul modern cu o atmosferă unică, pastrându-se în acelaşi timp atât liniştea cât şi sarm-ul.Pe dealul Chirakman, care se află la 3 km de Kavarna, se mai pot vedea ruinele fortăreţelor Romane şi oraşelor medievale. Site-ul arhelologic de la Zailata păstrează monumente semnificative şi artefacte din diverse perioade ale istoriei locale. O altă destinaţie pentru excursii locale este Capul Kaliakra, de asemenea un site arhelogic şi zonă natural protejată, faimoasă pentru legenda mai multor fecioare care nu au voit sa fie convertite la religia islamică, şi-au prins părul în cosiţe şi s-au aruncat în mare. Există în oraş mai multe muzee de vizitat – Muzeul Maritim şi al Dobrujei, Muzeul Oraşului, Muzeul Etnografic si doua biserici. Zona Dobrudja oferă condiţii foarte bune pentru turismul de vânătoare – sunt patru rezervaţii pentru vânătoare în oraşele Dobrich, Balchik, General Toshevo şi Tervel. Un număr important de spa-uri minerale şi zone cu nămol terapeutic sunt localizate în vecinătatea oraşului. Kavarna a devenit o destinaţie atractivă de asemenea pentru iubitorii de golf. Aceasta se datorează şi construcţiei a două noi terenuri de golf – unul între oraş şi Balchik si altul, de-a lungul coastei,linga mare. Oraşul a început să devină o locaţie pentru multe concerte ale trupelor bulgăreşti sau internaţionale (Deep Purple, Scorpions, Nazareth, Ronnie James Dio, etc.). De asemenea, oraşul găzduieşte festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor şi alte evenimente culturale.
IMPORTANT: Zona de plaja se afla la 1.5 km de orasul Kavarna.
pret incepand de la
101 €
Perioadele 01 Mai - 10 Iunie, 11 iunie – 04 iulie, 05 Iulie - 28 August si 29 August - 10 Octombrie 2021 Tarif exprimat in euro / unitatea de cazare / sejur 4, 5 sau 6 nopti |
||||
Tip de camera |
Preturi pentru un apartament |
Perioada |
||
01 Mai – 10 Iunie |
||||
29 August - 10 Octombrie |
||||
Grad de Ocupare |
4 nopti |
5 nopti |
6 nopti |
|
Apartament 3 pers. |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 3 adulti |
97 euro |
121 euro |
145 euro |
Apartament 4 pers. |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 2 adulti + 2 copil, 3 adulti, 2 adulti + 1 copil, 4 adulti |
106 euro |
132 euro |
158 euro |
Apartament parter |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 2 adulti + 2 copil, 3 adulti, 2 adulti + 1 copil, 4 adulti |
88 euro |
110 euro |
132 euro |
Maisonette VIP (125 mp) |
4 adulti, 4 adulti + 1 copil, 4 adulti + 2 copil, 5 adulti, 5 adulti + 1 copil, 6 adulti |
172 euro |
215 euro |
257 euro |
Tip de camera |
Preturi pentru un apartament |
Perioada 11 Iunie – 04 Iulie |
||
Grad de Ocupare |
4 nopti |
5 nopti |
6 nopti |
|
Apartament 3 pers. |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 3 adulti |
119 euro |
148 euro |
178 euro |
Apartament 4 pers. |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 2 adulti + 2 copil, 3 adulti, 2 adulti + 1 copil, 4 adulti |
128 euro |
159 euro |
191 euro |
Apartament parter |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 2 adulti + 2 copil, 3 adulti, 2 adulti + 1 copil, 4 adulti |
106 euro |
132 euro |
158 euro |
Maisonette VIP (125 mp) |
4 adulti, 4 adulti + 1 copil, 4 adulti + 2 copil, 5 adulti, 5 adulti + 1 copil, 6 adulti |
229 euro |
286 euro |
343 euro |
Tip de camera |
Preturi pentru un apartament |
Pachet in perioada 05 Iulie – 28 August |
||
Grad de Ocupare |
4 nopti |
5 nopti |
6 nopti |
|
Apartament 3 pers. |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 3 adulti |
162 euro |
203 euro |
244 euro |
Apartament 4 pers. |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 2 adulti + 2 copil, 3 adulti, 2 adulti + 1 copil, 4 adulti |
184 euro |
231 euro |
277 euro |
Apartament parter |
2 adulti, 2 adulti + 1 copil, 2 adulti + 2 copil, 3 adulti, 2 adulti + 1 copil, 4 adulti |
154 euro |
192 euro |
231 euro |
Maisonette VIP (125 mp) |
4 adulti, 4 adulti + 1 copil, 4 adulti + 2 copil, 5 adulti, 5 adulti + 1 copil, 6 adulti |
286 euro |
357 euro |
429 euro |
SUPLIMENTE OPTIONALE |
|
|||
Supliment mic dejun |
la restaurant Hotel Venera |
Adult: 4 euro/zi. |
Copil (2 – 12 ani): 4 euro/zi. |
|
Supliment prinz |
la restaurant Hotel Venera |
Adult: 7 euro/zi. |
Copil (2 – 12 ani): 7 euro/zi. |
|
Supliment cina |
la restaurant Hotel Venera |
Adult: 9 euro/zi. |
Copil (2 – 12 ani): 9 euro/zi. |
|
Supliment Restaurant Pik-Nik |
Pret valabil pentru minim 10 persoane. Pretul include transport de la/la hotel, all inclusive + spectacol |
Adult: 28 euro. |
Copil (2 – 12 ani): 23 euro. |
|
Taxa locala (obligatorie) |
20 euro/sejur pentru apartamente |
35 euro/sejur pentru maisonette |
||
EARLY BOOKING – valabil pentru pachete de minim 5 nopti cazare |
Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.11.2020 – reducere de 35 %. |
|||
Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.12.2020 – reducere de 30 %. |
||||
Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.01.2021 – reducere de 25 %. |
||||
Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 20 %. |
||||
Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.03.2021 – reducere de 15 %. |
||||
Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2021 – reducere de 10 %. |
||||
Servicii Incluse |
- cazare 4, 5 sau 6 nopti (functie de pachetul ales)cu vedere la mare. - asistenta turistica. |
LOCURI LIMITATE |
||
NU sunt Incluse |
- asigurare medicala de calatorie si asigurarea storno (optionala, dar recomandata). |
|||
Pretul include |
Cazare, regim de masa: fara, micul dejun, prinz, cina (functie de pachetul ales) se serveste la hotel VENERA, aer conditionat, piscina exterioara. |
|||
Transport optional |
Adult: 55 euro/persoana/tur-retur, Copii (2 – 12 ani): 50 euro. Transport autocar pe ruta Bucuresti – Balchik tur/retur, cu debarcare/imbarcare in Balchik. Tansfer cu microbuz de la locul de debarcare la hotel in Kavarna si retur. Taxele vamale si de pod Perioada: 25.05.21 – 16.09.21 (zilnic), cu plecare din Bucuresti (Gara de Nord), pe traseul Giurgiu - Ruse - Varna - statiuni. |
|||
Rezervari la telefon: Vodafon: 0728.251.000, E – mail: reservation@vgtour.ro |