Bulgaria Statiuni Litoral 2021
Kavarna Zona Plaja

Kavarna este o mică localitate la Marea Neagră în regiunea Dobrudja aflată în Bulgaria având o populaţie de aproximativ 12.500 locuitori. Oraşul este situat la 48 km Nord de Varna, 49 Km de Dobrich, doar 12 km de pitorescul Cap Kaliakra şi 43 km de granita cu Romania,Vama Veche.Zona de Nord a oraşului este înaltă şi stâncoasă în timp ce sudul oraşului constă într-o excelenta plaja pitoreasca.Cele mai recente date istorice sunt din secolul 6 î.e.n si sunt legate de aşezarea Bizone populată de traci. Mai târziu, zona a fost dominată de greci şi tranformată într-o colonie greacă. În secolul 1 î.e.n oraşul a suferit de pe urma unui cutremur care l-a distrus aproape complet. Apoi a fost reconstruit şi inclus ca teritoriu al Imperiului Roman şi apoi al Bizanţului. După fondarea statului Bulgar in Peninsula Balcanică oraşul şi-a schimbat numele de mai multe ori. Astfel, s-a numit Karvouna, Karbona, Karnava şi în final Kavarna. Turcii l-au cucerit în 1393. Cu puţin înainte de eliberarea Bulgariei în 1878, oraşul a fost ars şi devastat. Oraşul Kavarna a fost încă o dată reconstruit şi a devenit un centru agricol si piscicol.În ultimii ani, Kavarna s-a transformat într-o excelentă locaţie de vacanţe, combinând confortul modern cu o atmosferă unică, pastrându-se în acelaşi timp atât liniştea cât şi sarm-ul.Pe dealul Chirakman, care se află la 3 km de Kavarna, se mai pot vedea ruinele fortăreţelor Romane şi oraşelor medievale. Site-ul arhelologic de la Zailata păstrează monumente semnificative şi artefacte din diverse perioade ale istoriei locale. O altă destinaţie pentru excursii locale este Capul Kaliakra, de asemenea un site arhelogic şi zonă natural protejată, faimoasă pentru legenda mai multor fecioare care nu au voit sa fie convertite la religia islamică, şi-au prins părul în cosiţe şi s-au aruncat în mare. Există în oraş mai multe muzee de vizitat – Muzeul Maritim şi al Dobrujei, Muzeul Oraşului, Muzeul Etnografic si doua biserici. Zona Dobrudja oferă condiţii foarte bune pentru turismul de vânătoare – sunt patru rezervaţii pentru vânătoare în oraşele Dobrich, Balchik, General Toshevo şi Tervel. Un număr important de spa-uri minerale şi zone cu nămol terapeutic sunt localizate în vecinătatea oraşului. Kavarna a devenit o destinaţie atractivă de asemenea pentru iubitorii de golf. Aceasta se datorează şi construcţiei a două noi terenuri de golf – unul între oraş şi Balchik si altul, de-a lungul coastei,linga mare. Oraşul a început să devină o locaţie pentru multe concerte ale trupelor bulgăreşti sau internaţionale (Deep Purple, Scorpions, Nazareth, Ronnie James Dio, etc.). De asemenea, oraşul găzduieşte festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor şi alte evenimente culturale.

IMPORTANT: Zona de plaja se afla la 1.5 km de orasul Kavarna.

 


Filtru dupa:

    Tip unitate cazare:
    Tip oferta:
    Categoria de cazare:
    Tip transport:
    Tip masa:
Rezervare telefonica sau email

Oferte Bulgaria Statiuni Litoral 2021 Kavarna Zona Plaja

Cazare Aparthotel Perla Residence

Aparthotel Perla Residence Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

ApartHotel PERLA RESIDENCE - Club VgTour este o reşedinţă privată situată în zona mării la Kavarna, reşedinţ...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 1 Mai 2021 - 10 Octombrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Fara Masa (RO);

pret incepand de la
8 €

ApartHotel PERLA RESIDENCE

Regim de Masa: Numai Cazare                    

Categorie: 3*+                  

Tarife / unitate / noapte – vedere la mare

TIPUL DE CAMERA

Apartament 3 pers.

Apartament 4 pers.

2 adulti, 2 adulti+ 1 copil, 3 adulti

2 adulti, 2 adulti + 2 copii, 3 adulti + 1 copil

De la

Pana la

Sejur minim



01.05.2021

10.06.2021

3 nopti

24

28

11.06.2021

04.07.2021

4 nopti

29

32

05.07.2021

28.08.2021

5 nopti

37

40

29.08.2021

10.10.2021

3 nopti

24

28

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 6 euro/sejur.

Copil (2 – 12 ani): 6 euro/sejur.

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.11.2020 – reducere de 35 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.12.2020 – reducere de 30 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.01.2021 – reducere de 25 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.03.2021 – reducere de 15 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2021 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copil pina la 2 ani – gratuit.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: fara, aer conditionat, piscine exterioara, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate rezerva sau garanta din agentie).

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Aparthotel Marina Residence

Aparthotel Marina Residence Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare+
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

ApartHotel МАRINA RESIDENCE – Club VgTour este o reşedinţă privată situată în zona mării la Kava...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 1 Mai 2021 - 10 Octombrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Fara Masa (RO);

pret incepand de la
8 €

ApartHotel MARINA RESIDENCE

Regim de Masa: Numai Cazare                   

Categorie: 3*+                  

Tarife / unitate / noapte vedere la mare

TIPUL DE CAMERA

Apartament 3 pers.

Apartament 4 pers.

Apartament parter

2 adulti+1 copil (2 – 12 ani)

2 adulti+2 copii (2–12 ani)

2 adulti+2 copii (2– 12 ani)

3 adulti

3 adulti+1 copii (2– 12 ani)

3 adulti+1 copii (2– 12 ani)

De la

Pana la

Sejur minim


01.05.2021

10.06.2021

3 nopti

26

29

25

11.06.2021

04.07.2021

4 nopti

32

34

29

05.07.2021

28.08.2021

5 nopti

42

47

40

29.08.2021

10.10.2021

3 nopti

26

29

25

TIPUL DE CAMERA

Maisonette VIP (125 mp)

4 Рers.

5 Рers.

6 Рers.

01.05.2021

10.06.2021

3 nopti

34

40

44

11.06.2021

04.07.2021

4 nopti

43

50

57

05.07.2021

28.08.2021

5 nopti

60

64

70

29.08.2021

10.10.2021

3 nopti

34

40

44

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 6 euro/sejur.

Copil (2 – 12 ani): 6 euro/sejur.

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.11.2020 – reducere de 35 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.12.2020 – reducere de 30 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.01.2021 – reducere de 25 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.05.2021 – reducere de 15 %.

Reduceri

Copil pina la 2 ani – gratuit.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: fara, aer conditionat, piscina exterioara.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Hotel Denitsa

Hotel Denitsa Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Hotel DENITSA oferă o vacanţă liniştită şi plăcută în timpul verii. Este situat pe o coastă de deal s...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 30 Mai 2021 - 15 Septembrie 2021 )
Tip transport: Individual; La Cerere;
Tip masa: Fara Masa (RO); Mic Dejun (BB); Supliment DemiPensiune; Supliment Pensiune Completa;

pret incepand de la
8 €

Hotel DENITSA

Regim de Masa: Numai Cazare, Mic Dejun                    

Categorie: 3*                  

Tarife / persoana / noapte

TIPUL DE CAMERA

Adult in DBL

SGL

Copil (3 – 12 ani) pe pat stationar

Copil (3 – 12 ani) pe pat suplimentar

Adult pe pat suplimentar

Camera dubla - numai cazare – min. 2 adulti, 2 adulti + 2 copii, 3 adulti

De la

Pana la

Sejur minim


30.05.2021

14.06.2021

3 nopti

8

10

5

4

6

15.06.2021

04.07.2021

4 nopti

12

17

8

5

9

05.07.2021

29.08.2021

5 nopti

N / A

N / A

N / A

N / A

N / A

30.08.2021

15.09.2021

3 nopti

14

22

9

6

10

TIPUL DE CAMERA

Camera dubla - cu mic dejun - min. 2 adulti, 2 adulti + 2 copii, 3 adulti

30.05.2021

14.06.2021

3 nopti

10

14

7

4

8

15.06.2021

04.07.2021

4 nopti

14

19

10

7

11

05.07.2021

29.08.2021

5 nopti

19

29

14

10

14

30.08.2021

15.09.2021

3 nopti

16

24

11

8

12

TIPUL DE CAMERA (tarif pe unitate)

Apartament 4 pers. - 2 adulti + 2 copii sau 3 adulti + 1 copil

Namai cazare

Cu mic dejun

30.05.2021

14.06.2021

3 nopti

21

27

15.06.2021

04.07.2021

4 nopti

31

37

05.07.2021

29.08.2021

5 nopti

43

49

30.08.2021

15.09.2021

3 nopti

35

41

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 6 euro/sejur.

Copil (3 – 12 ani): 4 euro/sejur.

Supliment prinz (optional)

Adult: 7 euro/zi.

Copil (3 – 12 ani): 5 euro/zi.

Supliment cina (optional)

Adult: 8 euro/zi.

Copil (3 – 12 ani): 6 euro/zi.

Patut pentru infanti

3 euro/zi.

 

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.01.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 15 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2021 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copiii (0 – 3 ani) cazati in camera cu adultii - beneficiaza de gratuitate.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: mic dejun, demipensiune sau pensiune completa (functie de pachetul ales), a-la-carte, aer conditionat, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate rezerva sau garanta din agentie).

Nota: Tarife inuro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Hotel Venera

Hotel Venera Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare+
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Hotel VENERA - Club VgTour oferă o vacanţă liniştită şi plăcută în timpul verii. Fiind situat pe o culme de deal, hotelul are o vedere excelenta asupra marii...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 30 Mai 2021 - 15 Septembrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Fara Masa (RO); Mic Dejun (BB);

pret incepand de la
11 €

Hotel VENERA - Club VgTour

Regim de Masa: Numai Cazare, Mic Dejun                    

Categorie: 3*                  

Tarife / persoana / noapte

TIPUL DE CAMERA

Adult in DBL

SGL

Copil (3 – 13 ani) pe pat stationar

Copil (3 – 13 ani) pe pat suplimentar

Adult pe pat suplimentar

Camera dubla - numai cazare – min. 2 adulti, 2 adulti + 2 copii, 3 adulti

De la

Pana la

Sejur minim


30.05.2021

14.06.2021

3 nopti

11

15

6

4

7

15.06.2021

04.07.2021

4 nopti

13

20

11

5

9

05.07.2021

29.08.2021

5 nopti

N / A

N / A

N / A

N / A

N / A

30.08.2021

15.09.2021

3 nopti

15

23

10

7

10

TIPUL DE CAMERA

Camera dubla - cu mic dejun - min. 2 adulti, 2 adulti + 2 copii, 3 adulti

30.05.2021

14.06.2021

3 nopti

13

15

8

6

9

15.06.2021

04.07.2021

4 nopti

15

22

11

8

11

05.07.2021

29.08.2021

5 nopti

20

30

15

8

15

30.08.2021

15.09.2021

3 nopti

18

26

12

9

12

TIPUL DE CAMERA (tarif pe unitate)

Apartament 4 pers. - 2 adulti + 2 copii sau 3 adulti + 1 copil

Namai cazare

Cu mic dejun

30.05.2021

14.06.2021

3 nopti

24

30

15.06.2021

04.07.2021

4 nopti

33

39

05.07.2021

29.08.2021

5 nopti

47

53 €  

30.08.2021

15.09.2021

3 nopti

40

46

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 6 euro/sejur.

Copil (3 – 12 ani): 4 euro/sejur.

Patut pentru infanti

3 euro/zi.

 

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.01.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 15 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2021 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copiii (0 – 3 ani) cazati in camera cu adultii - beneficiaza de gratuitate.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: fara/mic dejun a-la-carte, aer conditionat, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate rezerva sau garanta din agentie).

Nota: Tarife inuro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Vila Alegra

Vila Alegra Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Vila ALEGRA este o cladire moderna in armonie cu casele vechi si traditionale ce o inconjuara, si este o locatie foarte cautata datorita linistii si relaxarii pe care oaspetii le gasesc aici. Este situata in zona unde se...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 1 Aprilie 2020 - 31 Octombrie 2020 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Fara Masa (RO);

pret incepand de la
17 €

Vila ALEGRA

Regim de masa: Numai Cazare        

Categorie: 3*            

Tarife / unitate / noapte

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor

Vedere la park

Vedere la mare

2 adulti + 2 copii

3 adulti + 1 copil

2 adulti + 2 copii

3 adulti + 1 copil


3 adulti

 

3 adulti

Perioada

Sejur minim


01.04.2020 – 31.05.2020

3 nopti

33 €

35 €

37 €

39 €

01.06.2020 – 30.06.2020

4 nopti

39

41

45

47

01.07.2020 – 31.08.2020

5 nopti

50 €

52 €

57 €

59 €

01.09.2020 – 30.09.2020

4 nopti

39

41

45

47

01.10.2020 – 31.10.2020

3 nopti

33 €

35 €

37 €

39 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare

4 adulti + 2 copii

5 adulti

01.04.2020 – 31.05.2020

3 nopti

51 €

53 €

01.06.2020 – 30.06.2020

4 nopti

64

66

01.07.2020 – 31.08.2020

5 nopti

76 €

78 €

01.09.2020 – 30.09.2020

4 nopti

64

66

01.10.2020 – 31.10.2020

3 nopti

51 €

53 €

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 6 euro/sejur.

Copil (2 – 12 ani): 6 euro/sejur.

Supliment baby cot (optional)

3.50 euro/zi.

 

Reduceri

Copiii (0 – 2 ani) cazati in camera cu adultii - beneficiaza de gratuitate.

Preturile includ

Cazare, regim de masa:fara masa, A/C.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Hotel Tracian Cliffs Golf Beach

Hotel Tracian Cliffs Golf Beach Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

TRACIAN CLIFFS GOLF&BEACH RESORTS ofera oaspetilor sai o experienta unica, combinand cu grija, traditionala arhitectura locala cu natura uimitoare si nealterata de la malul mar...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 14 Martie 2021 - 4 Decembrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Mic Dejun (BB); Supliment DemiPensiune;

pret incepand de la
25 €

TRACIAN CLIFFS GOLF&BEACH RESORTS

Regim de Masa: Mic Dejun                  

Categorie cazare: 5*

Tarife / unitate / noapte

TIPUL DE CAMERA

Studio Large

1 adult

2 adulti, 1 adult + 1 copil

Perioada

Sejur minim


 

14.03.2021 – 01.05.2021

2 nopti

82

100

02.05.2021 – 26.06.2021

3 nopti

99

117

27.06.2021 – 04.09.2021

4 nopti

116

134

05.09.2021 – 23.10.2021

3 nopti

99

117

24.10.2021 – 04.12.2021

2 nopti

82

100

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor

1 adult

1 adult + 1 copil

2 adulti + 1 copil


1 adult + 2 copii

 

14.03.2021 – 01.05.2021

2 nopti

99

125

145

02.05.2021 – 26.06.2021

3 nopti

116

151

171

27.06.2021 – 04.09.2021

4 nopti

137

168

188

05.09.2021 – 23.10.2021

3 nopti

116

151

171

24.10.2021 – 04.12.2021

2 nopti

99

125

145

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare

2 adulti

3 adulti

4 adulti

14.03.2021 – 01.05.2021

2 nopti

159

161

163

02.05.2021 – 26.06.2021

3 nopti

193

195

197

27.06.2021 – 04.09.2021

4 nopti

227

229

231

05.09.2021 – 23.10.2021

3 nopti

193

195

197

24.10.2021 – 04.12.2021

2 nopti

159

161

163

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu trei dormitoare

4 adulti

5 adulti

6 adulti

14.03.2021 – 01.05.2021

2 nopti

210

212

214

02.05.2021 – 26.06.2021

3 nopti

261

263

265

27.06.2021 – 04.09.2021

4 nopti

312

314

316

05.09.2021 – 23.10.2021

3 nopti

261

263

265

24.10.2021 – 04.12.2021

2 nopti

210

212

214

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 7 euro/sejur.

Copil (2 – 12 ani): 7 euro/sejur.

Supliment HB (optional)

Adult: 26 euro/zi.

Copil (2 – 12 ani): 14 euro/zi.

Supliment Gary Player Signature Golf Course (optional 18 gauri pentru oaspeții hotelului)

120 euro/zi.

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.03.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 30.04.2021 – reducere de 15 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 27.05.2021 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copil pina la 2 ani – gratuit.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: mic dejun tip bufet in restaurantul El Balcon del Mundo, 24/24 punct de informare și receptie, gratuit internet Wi-Fi în restaurante și în jurul piscinei centrale, sala de fitness, seif la receptie, tenis de masă, folosirea gratuită a 5 piscine cu sezlonguri si umbrele, cafea, ceai și apă minerală de Bine ai venit, transport gratuit/la plajă (plaja Topola și Bendida). În timpul meselor apa minerala, suc sau un pahar de vin.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Aparthotel Kaliakria Resort

Aparthotel Kaliakria Resort Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Kaliakria Resort are o vedere largă spre golful pitoresc situat între Balchik...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 1 Mai 2021 - 30 Septembrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Mic Dejun (BB); All Inclusive (ALL);

pret incepand de la
26 €

KALIAKRIA Resort

Regim de Masa: Mic Dejun                  

Categorie cazare: 4*

Tarife / unitate / noapte

TIPUL DE CAMERA

Studio –vedere la piscina

1 adult

2 adulti, 1 adult + 1 copil

Perioada

Sejur minim


10.04.2021 – 28.05.2021

2 nopti

46 €

51 €

29.05.2021 – 30.06.2021

3 nopti

64 €

69 €

01.07.2021 – 27.08.2021

4 nopti

82 €

87 €

28.08.2021 – 17.09.2021

3 nopti

64 €

69 €

18.09.2021 – 15.10.2021

2 nopti

46 €

51 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor – vedere la piscina

1 adult + 1 copil

1 adult + 2 copii

2 adulti

2 adulti + 1 copil

10.04.2021 – 28.05.2021

2 nopti

70 €

77 €

29.05.2021 – 30.06.2021

3 nopti

88 €

95 €

01.07.2021 – 27.08.2021

4 nopti

106 €

115 €

28.08.2021 – 17.09.2021

3 nopti

88 €

95 €

18.09.2021 – 15.10.2021

2 nopti

70 €

77 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare – vedere la piscina

2 adulti + 1 copil

3 adulti + 1 copil

4 adulti

2 adulti + 2 copii

3 adulti + 2 copii

4 adulti + 1 copil

10.04.2021 – 28.05.2021

2 nopti

88 €

90 €

93 €

29.05.2021 – 30.06.2021

3 nopti

106 €

108 €

111 €

01.07.2021 – 27.08.2021

4 nopti

132 €

134 €

137 €

28.08.2021 – 17.09.2021

3 nopti

106 €

108 €

111 €

18.09.2021 – 15.10.2021

2 nopti

88 €

90 €

93 €

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 7 euro/sejur.

Copil (4 – 14 ani): 7 euro/sejur.

Supliment HB (optional)

Adult: 25 euro/zi.

Copil (4 – 14 ani): 13 euro/zi.

Supliment FB (optional)

Adult: 33 euro/zi.

Copil (4 – 14 ani): 17 euro/zi.

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.01.2021 – reducere de 25 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.03.2021 – reducere de 15 %.

Reduceri

Copiii (0 – 4 ani) cazati in camera cu adultii - beneficiaza de gratuitate.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: mic dejun, demipensiune, all inclusive (functie de pachetul ales) - Concept All Inclusive: mic Dejun (08:00-10:00), pranz (12:30-14:30), cina (18:30-21:00)-insistem bufet suedez. Bauturi la micul dejun - ceai, cafea, apa minerala si sucuri de fructe. Bauturi in timpul meselor de pranz si cina - bauturi alcoolice si nonalcoolice bulgaresti, bere la draft, vinul casei alb si rosu, apa minerala, racoritoare, sucuri de fructe, ceai, cafea - nelimitat. Gustari (10:30-11:30 si 15:30-17:30)-sandvisuri,pizza, biscuiti, prajituri,inghetata, apa minerala,sucuri, bere la draft, bauturi alcoolice autohtone.tip bufet in restaurantul El Balcon del Mundo,24/24 punct de informare și receptie, gratuit internet Wi-Fi în restaurante și în jurul piscinei centrale, sala de fitness, seif la receptie, tenis de masă, folosirea gratuită a 5 piscine cu sezlonguri si umbrele, cafea, ceai și apă minerală de Bine ai venit, transport gratuit/la plajă (plaja Topola și Bendida). În timpul meselor apa minerala, suc sau un pahar de vin.

Nota:Tarife in euro/persoana/noapte.Tarifele valabile pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati-tarifele sunt la cerere.


Cazare Aparthotel Royal Cove

Aparthotel Royal Cove Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare+
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

ApartHotel ROYAL COVE este o clădire rezidenţială modernă, cu o suprafata de peste 4.000 mp si este formata exclusiv din apartamente. Dato...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 21 Mai 2021 - 30 Septembrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: Fara Masa (RO);

pret incepand de la
30 €

ApartHotel ROYAL COVE

Regim de Masa: Numai cazare                    

Categorie: 4*                  

Tarife / unitate / noapte – vedere la mare

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor – vedere la mare

2 adulti

2 adulti + 2 copii (0 – 12 ani)

3 adulti

4 adulti

2 adulti + 1 copil (0 – 12 ani)

 

3 adulti + 1 copil (0 – 12 ani)

 

De la

Pana la

Sejur minim

 

21.05.2021

13.06.2021

3 nopti

46

55

59

73

14.06.2021

30.06.2021

4 nopti

53

62

68

81

01.07.2021

24.08.2021

5 nopti

60

69

75

88

25.08.2021

14.09.2021

4 nopti

53

62

68

81

15.09.2021

30.09.2021

3 nopti

46

55

59

73

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare – vedere la mare

4 adulti    

4 adulti + 2 copil (2 – 12 ani)  

5 adulti

6 adulti

4 adulti + 1 copil (2 – 12 ani)  


5 adulti + 1 copil (2 – 12 ani)  


21.05.2021

13.06.2021

3 nopti

69

78

83

96 €

14.06.2021

30.06.2021

4 nopti

82

91

95

108 €

01.07.2021

24.08.2021

5 nopti

95

104

108

122 €

25.08.2021

14.09.2021

4 nopti

82

91

95

108 €

15.09.2021

30.09.2021

3 nopti

69

78

83

96 €

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 7 euro/sejur.

Copil (0 – 12 ani): 7 euro/sejur.

EARLY BOOKING

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.01.2021 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copil pina la 2 ani – gratuit.

Preturile includ

Cazare, regim de masa: all inclusive   – bufet suedez. Concept all Inclusive: mic dejun 7.30 până la 10.00 - ceai, cafea, lapte, apă și suc. Prânz 12:30 până la ora 14.00 - apă, băuturi răcoritoare și băuturi calde, bere locală, vin roșu și alb, băuturi spirtoase bulgare. Cină 18.00 până la ora 20.00- apă, băuturi răcoritoare și băuturi calde, bere locală, vin roșu și alb, băuturi spirtoase bulgare. Gustări 15.00 până la ora 17.00. Băuturi alcoolice locale, bere, băuturi răcoritoare intre ora 11.00 până la ora 22.00 in Restaurantul principal. Scaune înalte pentru copii (in limita disponibilului). Patut pentru copii (in limita disponibilului). Piscină pentru copii -  08:00 până la 18:00. Piscină în aer liber -  08:00 până la 18:00. Sezlonguri si umbrele la piscină. Wi-Fi gratuit, A/C, utilizarea de piscina, umbrele si sezlonguri la piscina, centru de fitness.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Aparthotel Topola Skies Golf Spa

Aparthotel Topola Skies Golf Spa Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

ApartHotel TOPOLA SKIES este un complex ecologic situat departe de agitatia cotidiana. Complexul este situat pe o stanca la 150 m deasupra marii, motiv pentru care umiditatea este mult mai joasa....
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 28 Aprilie 2021 - 30 Septembrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: All Inclusive (ALL);

pret incepand de la
31 €

ApartHotel TOPOLA SKIES

Regim de Masa: All Inclusive                    

Categorie: 4*                  

Tarife / unitate / noapte

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor - vedere la piscina

2 adulti    

2 adulti + 2 copii

3 adulti

2 adulti + 1/2 copil

1 adult + 3 copii

3 adulti + 1 copil

1 adult + 2 copii

 

 

De la

Pina la

Sejur minim

 

28.04.2021

09.06.2021

2 nopti

62

78 €

83 €

10.06.2021

23.06.2021

2 nopti

76

94 €

102 €

24.06.2021

14.07.2021

3 nopti

90

112 €

121 €

15.07.2021

27.08.2021

4 nopti

107

133 €

143 €

28.08.2021

06.09.2021

3 nopti

90

112 €

121 €

07.09.2021

11.09.2021

2 nopti

76

94 €

102 €

12.09.2021

30.09.2021

2 nopti

62

78 €

83 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor - vedere la mare

2 adulti    

2 adulti + 2 copii

3 adulti

2 adulti + 1/2 copil

1 adult + 3 copii

3 adulti + 1 copil

1 adult + 2 copii

 

 

28.04.2021

09.06.2021

2 nopti

66

82 €

88 €

10.06.2021

23.06.2021

2 nopti

82

102 €

110 €

24.06.2021

14.07.2021

3 nopti

94

117 €

126 €

15.07.2021

27.08.2021

4 nopti

112

138 €

149 €

28.08.2021

06.09.2021

3 nopti

94

117 €

126 €

07.09.2021

11.09.2021

2 nopti

82

102 €

110 €

12.09.2021

30.09.2021

2 nopti

66

82 €

88 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor Premium Lux

2 adulti

3 adulti

2 adulti + 1 copil

 

1 adult + 2 copii

 

28.04.2021

09.06.2021

2 nopti

71

95 €

10.06.2021

23.06.2021

2 nopti

92

122 €

24.06.2021

14.07.2021

3 nopti

100

133 €

15.07.2021

27.08.2021

4 nopti

116

156 €

28.08.2021

06.09.2021

3 nopti

100

133 €

07.09.2021

11.09.2021

2 nopti

92

122 €

12.09.2021

30.09.2021

2 nopti

71

95 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare - vedere la piscina

3 adulti + 2 copii

4 adulti + 2 copii

5 adulti

2 adulti + 3 copii

3 adulti + 3 copii

5 adulti + 1 copil

4 adulti + 1 copil

 

 

1 adult + 4 copii

 

 

4 adulti + 2 copii

 

 

28.04.2021

09.06.2021

2 nopti

109

120 €

131 €

10.06.2021

23.06.2021

2 nopti

128

141 €

153 €

24.06.2021

14.07.2021

3 nopti

148

163 €

177 €

15.07.2021

27.08.2021

4 nopti

178

196 €

213 €

28.08.2021

06.09.2021

3 nopti

148

163 €

177 €

07.09.2021

11.09.2021

2 nopti

128

141 €

153 €

12.09.2021

30.09.2021

2 nopti

109

120 €

131 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu doua dormitoare - vedere la mare

3 adulti + 2 copii

4 adulti + 2 copii

5 adulti

2 adulti + 3 copii

3 adulti + 3 copii

5 adulti + 1 copil

4 adulti + 1 copil

 

 

1 adult + 4 copii

 

 

28.04.2021

09.06.2021

2 nopti

116

128 €

139 €

10.06.2021

23.06.2021

2 nopti

138

152 €

166 €

24.06.2021

14.07.2021

3 nopti

158

174 €

189 €

15.07.2021

27.08.2021

4 nopti

188

207 €

225 €

28.08.2021

06.09.2021

3 nopti

158

174 €

189 €

07.09.2021

11.09.2021

2 nopti

138

152 €

166 €

12.09.2021

30.09.2021

2 nopti

116

128 €

139 €

TIPUL DE CAMERA

Apartament Premium Lux cu doua dormitoare

3 adulti + 1 copil

4 adulti + 1 copil

5 adulti

2 adulti + 2 copii

3 adulti + 2 copii

 

1 adulti + 3 copii

 

 

4 adulti

 

 

28.04.2021

09.06.2021

2 nopti

123

136 €

148 €

10.06.2021

23.06.2021

2 nopti

149

164 €

179 €

24.06.2021

14.07.2021

3 nopti

164

181 €

197 €

15.07.2021

27.08.2021

4 nopti

199

219 €

238 €

28.08.2021

06.09.2021

3 nopti

164

181 €

197 €

07.09.2021

11.09.2021

2 nopti

149

164 €

179 €

12.09.2021

30.09.2021

2 nopti

123

136 €

148 €

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 7 euro/sejur.

Copil (2 – 12 ani): 7 euro/sejur.

EARLY BOOKING

Rezervare si plata integrala pina la data de 31.03.2021 – reducere de 15 %.

Early booking este valabil numai pentru minim 5 nopti cazare.

Preturile includ

Cazare Cazare, regim de masa: all inclusive - bufet suedez. Conceptul All Inclusive: piscina exterioara, piscina pentru copii, tobogan, sezlong, umbrela si saltea la piscina, shuttle-bus la/de la plaja (conform programului), mesele tip bufet (mic dejun 08:00-10:30, pranz 12:30-14:30, cina 18:30-21:30), bauturi alcoolice si non alcoolice bulgaresti, bere, ceai, cafea  in lobby bar intre orele 08:00-23:00 si la barul de la piscina intre orele 09:30-21:30, barul Infinity de la piscina 09:30-17:30, animatie pentru copii, spatiu de joaca, clubul copiilor, jacuzzi, fitness, sauna, baie cu aburi, programe de divertisment pe timpul serii, teren de tenis, teren de sport, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate rezerva sau garanta din agentie). Servicii contra cost: seif la receptie, sezlonguri si umbrele la plaja, restaurantul panoramic cu vedere la mare, toate bauturile de import si toate bauturile consumate dupa ora 23:00, servicii de spalatorie, centru SPA, masaje, proceduri infrumusetare, cosmetice, rachete de tenis, mingii de tenis, magazin de suveniruri si mini market.

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.


Cazare Hotel White Lagoon

Hotel White Lagoon Categoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazareCategoria de cazare
(Kavarna Zona Plaja, Bulgaria)

Hotel WHITE LAGOON se afla in zona unde se gasesc renumitele terenuri de golf di...
Oferta Cazare
Pentru perioada: ( 1 Mai 2021 - 30 Septembrie 2021 )
Tip transport: Individual;
Tip masa: All Inclusive (ALL);

pret incepand de la
33 €

Hotel WHITE LAGOON  

Regim de Masa: All Inclusive                    

Categorie cazare: 4*

Tarife / persoana / noapte

TIPUL DE CAMERA

Adult in DBL

SGL

Copil (2 – 12 ani) pe pat stationar

Copil (2 – 12 ani) pe pat suplimentar

Adult pe pat suplimentar

Camera Dubla Standard 3* (12 mp) - min. 2 adulti, max. 2 adulti + 1 copil

Perioada

Sejur minim


01.05.2021 – 31.05.2021

3 nopti

33

40

12

N / A

N / A

01.06.2021 – 21.06.2021

3 nopti

41

52

12

N / A

N / A

22.06.2021 – 01.07.2021

4 nopti

52

66

12

N / A

N / A

02.07.2021 – 26.08.2021

5 nopti

58

74

12

N / A

N / A

27.08.2021 – 06.09.2021

4 nopti

52

66

12

N / A

N / A

07.09.2021 – 13.09.2021

3 nopti

41

52

12

N / A

N / A

14.09.2021 – 30.09.2021

3 nopti

33

40

12

N / A

N / A

TIPUL DE CAMERA                                

Camera Dubla De Luxe - min. 2 adulti, max. 2 adulti + 1 copil

01.05.2021 – 31.05.2021

3 nopti

54

66

12

N / A

N / A

01.06.2021 – 21.06.2021

3 nopti

68

86

12

N / A

N / A

22.06.2021 – 01.07.2021

4 nopti

87

113

12

N / A

N / A

02.07.2021 – 26.08.2021

5 nopti

94

122

12

N / A

N / A

27.08.2021 – 06.09.2021

4 nopti

87

113

12

N / A

N / A

07.09.2021 – 13.09.2021

3 nopti

68

86

12

N / A

N / A

14.09.2021 – 30.09.2021

3 nopti

54

66

12

N / A

N / A

TIPUL DE CAMERA

Studio - 2 adulti intreg platitori , max. 2 adulti + 1 copiL, 3 adulti

01.05.2021 – 31.05.2021

3 nopti

48

N / A

12

N / A

40

01.06.2021 – 21.06.2021

3 nopti

64

N / A

12

N / A

52

22.06.2021 – 01.07.2021

4 nopti

83

N / A

12

N / A

71

02.07.2021 – 26.08.2021

5 nopti

90

N / A

12

N / A

74

27.08.2021 – 06.09.2021

4 nopti

83

N / A

12

N / A

71

07.09.2021 – 13.09.2021

3 nopti

64

N / A

12

N / A

52

14.09.2021 – 30.09.2021

3 nopti

48

N / A

12

N / A

40

TIPUL DE CAMERA

Apartament cu un dormitor - 2 adulti platitori, max. 2 adulti + 2 copii, 3 adulti + 1 copil

01.05.2021 – 31.05.2021

3 nopti

51

N / A

22

22

43

01.06.2021 – 21.06.2021

3 nopti

67

N / A

22

22

55

22.06.2021 – 01.07.2021

4 nopti

87

N / A

22

22

70

02.07.2021 – 26.08.2021

5 nopti

94

N / A

22

22

76

27.08.2021 – 06.09.2021

4 nopti

87

N / A

22

22

70

07.09.2021 – 13.09.2021

3 nopti

67

N / A

22

22

55

14.09.2021 – 30.09.2021

3 nopti

51

N / A

22

22

43

TIPUL DE CAMERA

Apt cu doua dormitoare - 3 adulti platitori, max. 3 adulti + 2 copii, 4 adulti + 1 copil

01.05.2021 – 31.05.2021

3 nopti

53

N / A

22

22

44

01.06.2021 – 21.06.2021

3 nopti

69

N / A

22

22

55

22.06.2021 – 01.07.2021

4 nopti

89

N / A

22

22

72

02.07.2021 – 26.08.2021

5 nopti

96

N / A

22

22

78

27.08.2021 – 06.09.2021

4 nopti

89

N / A

22

22

72

07.09.2021 – 13.09.2021

3 nopti

69

N / A

22

22

55

14.09.2021 – 30.09.2021

3 nopti

53

N / A

22

22

44

Taxa de statiune (obligatorie)

Adult: 1.5 euro/zi.

Copil (2 – 12 ani): 1 euro/zi.

EARLY BOOKING – valabil pentru minim 5 nopti cazare

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.12.2020 – reducere de 25 %..

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.01.2021 – reducere de 20 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 28.02.2021 – reducere de 15 %.

Rezervari efectuate si achitate integral pana la 31.03.2021 – reducere de 10 %.

Reduceri

Copiii (0 – 2 ani) cazati in camera cu adultii - beneficiaza de gratuitate.

Preturile includ

Cazare, regim de masa – all inclusive buffet suedez. Concept All Inclusive: accesul la piscina exterioara, 1 umbrela si 2 sezlonguri la piscine, 1 umbrela si 2 sezlonguri/camera pe plaja. Bauturi alcoolice si non alcoolice locale, vin bulgaresc, bere la draught, cafea, ceai, apa minerala. Mesele: mic dejun- 08:00-10:30, pranzul 12:30-14:30, cina 18:30-21:00, Gustari intre orele 10:30-12:30 si 16:00-18:00, parcare (in limita locurilor disponibile, nu se poate rezerva sau garanta din agentie).

Nota: Tarife in euro/persoana/noapte. Tarifele sunt valabile NUMAI pt CETATENI ROMANI. Pentru alte nationalitati - tarifele sunt la cerere.




Copyright © 2020 VGtour Romania. Site creat de ColorPixel

Gazduit de www.zooku.ro Partener Portalturism.com